Nu destinatia conteaza, ci drumul ce-l parcurgi!

Mi-ar placea sa zbor, sa fiu deasupra tuturor…sa fiu libera ca pasarea cerului. As vrea sa ma las purtata de vant! Sa trec prin nori! Sa stau pe-un nor, iar de acolo, sa-i veghez pe toti cei dragi sufletului meu. Cunosc, oarecum, sentimentul zburatului- da, nu radeti! :)- am visat de nenumarate ori ca ma las dusa de rafalele de vant in inaltul cerului. Ba, mai mult, chiar eu imi ghidam “ aripile” catre noi orizonturi. Era un sentiment de eliberare, de liniste, dar in acelasi timp de teama. Mi-era teama ca nu cumva, “aripile” sa mi se franga in zbor si sa cad din nou pe pamant. In acelasi timp, simteam o teama de necunoscut, pentru ca si sus, la fel ca si pe pamant, sunt multe necunoscute. Adesea, in avantul meu apareau obstacole. Nu ma opream, continuam sa zbor, sa ajung sus, cat mai sus, insa teama ma insotea la fiecare bataie de aripa. Asa, am ajuns la concluzia, ca si sus e la fel ca jos, si ca pana la urma, drumul e cel ce conteaza. De aceea, cred ca nu destinatia e ceea ce conteaza, ci drumul ce-l parcurgi. Intotdeauna iti vei aminti, nu cand ai obtinut un lucru, ci cum l-ai obtinut. Asadar, daca iti doresti ceva cu ardoare, insa pasii pe care-i faci pentru a-l obtine, nu te fac fericit... opreste-te din mers, nu vei fi fericit nici atunci cand il vei obtine.