A venit toamna…. anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte şi mai răcoroase, nopţile devin mai lungi şi mai friguroase. Copacii au devenit tristi fiindca si-au pierdut frunza. Soarele palid, apare printre ramurile nemiscate si incearca sa ne mai incalzeasca. Norii sunt grei si ne uda din ce in ce mai des. Acum se spune ca starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este melancolia.

Oare ploaia, oare frunzele ruginii cazute la pamant, oare cerul innegrit, oare ele sunt cele care ne fac melancolici? Oare acestea conteaza atat de mult pentru fericirea noastra incat, fara ele, nu mai gasim forta necesara sa fim la fel de veseli ca vara sau primavara?

Sau poate, odata cu adaugarea unor ani la varsta, am devenit atat de pesimisti si dezorientati, incat avem atata nevoie de soare, de copaci inverziti, pentru un strop de fericire?! Mi-aduc aminte ca in copilarie, pentru noi era o bucurie si toamna, ca ne bucuram de toate fructele ( gutui, mere, struguri etc), ne bucuram chiar si cand ploua. Stateam cu totii in casa, ne jucam , ne bateam, ne dadeam pedepse.... cate si mai cate. Prea putin conta pentru noi ca este toamna, stiam sa ne bucuram de tot. Acum.... ne simtim efemeri cand privim frunzele cazand, parasiti cand vedem stolurile de pasari plecand in vacanta. Am devenit dependenti de lumina, iar zilele scurte si mohorate, vantul rece , lipsa culorilor naturii ne influenteaza din ce in ce mai mult dispozitia. Tindem sa dam vina pe bietul anotimp pentru neimplinirile si deprimarile noastre.

Eu cred ca nu suntem influentati de vreme , ci de vremuri. De vremurile la care suntem nevoiti sa ne adaptam, mobilizandu-ne toata energia.

P.S : Bucurati-va de mireasma toamnei si de racoarea ei umeda. Bucurati-va de tot ce ea inseamna. Nu conteaza ce este in exterior ci in interior. Vb. aceea : Toamna berzele pleaca, dar copiii continua sa se nasca.

Va recomand si piesa: